Si stiu ca esti sigura ca nu te-am uitat si ca niciodata nu o voi face.
Povestea aia cu prima ramane , e inca acolo.
Am plecat ca o idioata , ma plangeam ca sunt singura si ca nimeni nu ma intelege cand tu erai acolo si asteptai de fiecare data sa ma intorc si sa-ti spun cat te iubesc.
Am facut unele greseli dar iti promit ca o sa ma intorc cand o sa fiu pregatita cand o sa te pot saruta si tine de mana fara sa-mi pese de altii.
M-am intors la tine. Am facut-o fara sa-mi pese de ce va urma, am trecut peste toate si am tras aer in piept , aer pentru suflete uscate si inimi ratacite. Am suferit ca un caine in iarna si n-am spus nimanui nimic , am preferat sa plang pe furis si sa nu stie nimeni cum ma simt. Aveam in minte doar imaginea aia cu noi doi din parc , rupta parca din filme , tu nepasator iar eu derutata strangand din dinti dar cu inima in gat. Batea atat de tare ca aveam impresia ca vrea sa iasa din palton si sa alerge in parc , sa-ti spuna si ea ce prostie mare faci. Dar ea a preferat sa nu se dea in spectacol , sa ramana in pieptul meu si sa bata doar pentru tine. Sa fim realisti , ce inima te-ar mai fi dorit tot pe tine? Eu nu i-am zis nimic am lasat-o sa astepte.
Toata saptamana am stat inchisa in mine , am pus toate lacatele si am inchis cu toate cheile. Nu ai incetat sa ma cauti , mai trimiteai cate un mesaj , te comportai de parca nimic nu s-ar fi intamplat si ca totul era in regula , doar eram prieteni , nu? Am incercat sa te alung , sa vorbesc cu mine si sa-mi spun ca trebuie sa te uit. Rezultate zero. ' Daca ii pasa te cauta daca nu ,next!' incercam sa nu aud replica asta , sa ma fac ca nu o inteleg. Stiam undeva in adancul sufletului ca o sa te intorci si stiam perfect ce simti. Nu puteai sa negi.
Dupa o perioada de timp , aproape un an , imi trimiteai mesaje , ma sunai , ai sunat si mi-am zis in sinea mea ' uite cine ma cauta' , imi spuneam sa ma calmez , sa raspund normal , sa-mi stapanesc ractia . Ti-am auzit vocea si am inceput sa rad , era o conversatie deschisa , lejera , cu apropouri dar totusi limitata.
A fost primul semn ca iti pasa , mi-ai aratat ca gresisei si ca acum iti parea rau.
Nici azi nu ai recunoscut si stiu ca iti este greu dar am acceptat.
De ce?! Pentru ca simt ceva , pentru ca nu stiu sa explic ce si de ce , pentru ca am facut ce trebuia.
Reintalnirea noastra , rasetele calde , atingerile copilaresti , ochii care nu incetau sa se priveasca , vocea ta , glumele noastre , saruturile , imbratisarile si mangaierile delicate , soaptele spuse la ureche si toate celelalte , mi-au aratat ca trebuie sa te pastrez indiferent de greseli , despartiri si certuri .
Azi imi e dor de toate.De soare,de trecut cand puteam sa trec foarte repede peste orice,de stradutele inguste si curate,de mine si de oamenii care pentru inceput au inteles cum sunt si de ce ma zbat.Azi ma scufund intr-o melancolie pe care am acceptat-o cu usurinta. Imi e sila de cum am trait si cum am lasat sa intre orice persoana acolo unde trebuia sa nu vina nimeni. In alte dati ii primeam doar pana la usa si spuneam "asta a fost,ne mai vedem".apoi mi-am dat seama ca singuratatea nu este o solutie.Ii primeam dincolo de usa,beam cate un ceai si vorbeam ore in sir despre nimicuri.A fost o idee proasta, au plecat toti asa cum au si venit.Cu mainile in buzunare,cu mintile bolnave si sufletele ciobite. Imi e dor sa mai intalnesc si sa iubesc un suflet fara colturi si margini in care sa te tot lovesti mereu.
Nu mi-am vandut nimic din tot ce am simtit ,le-am adunat pe toate,le-am asezat in ordine,am aruncat ce se stricase si am pastrat cam toate zilele cu soare si ploi. S-au strans ceva si acum doare, doare mai rau ca niciodata cand se amesteca toate si vor sa te sugrume.
N-ai cum sa intelegi,n-ai cum sa ma respiri.Am stiut mereu ca urechile mele au fost intepate doar de minciuni dar ma prefaceam. In orice lucru prost exista si un lucru bun imi spuneam mereu. Asteptam sa-l descopar ,se pare ca nu e o regula.
"Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata..."
