Plansul

Azi imi e dor de toate.De soare,de trecut cand puteam sa trec foarte repede peste orice,de stradutele inguste si curate,de mine si de oamenii care pentru inceput au inteles cum sunt si de ce ma zbat.Azi ma scufund intr-o melancolie pe care am acceptat-o cu usurinta. Imi e sila de cum am trait si cum am lasat sa intre orice persoana acolo unde trebuia sa nu vina nimeni. In alte dati ii primeam doar pana la usa si spuneam "asta a fost,ne mai vedem".apoi mi-am dat seama ca singuratatea nu este o solutie.Ii primeam dincolo de usa,beam cate un ceai si vorbeam ore in sir despre nimicuri.A fost o idee proasta, au plecat toti asa cum au si venit.Cu mainile in buzunare,cu mintile bolnave si sufletele ciobite. Imi e dor sa mai intalnesc si sa iubesc un suflet fara colturi si margini in care sa te tot lovesti mereu.

Nu mi-am vandut nimic din tot ce am simtit ,le-am adunat pe toate,le-am asezat in ordine,am aruncat ce se stricase si am pastrat cam toate zilele cu soare si ploi. S-au strans ceva si acum doare, doare mai rau ca niciodata cand se amesteca toate si vor sa te sugrume.

N-ai cum sa intelegi,n-ai cum sa ma respiri.Am stiut mereu ca urechile mele au fost intepate doar de minciuni dar ma prefaceam. In orice lucru prost exista si un lucru bun imi spuneam mereu. Asteptam sa-l descopar ,se pare ca nu e o regula.

"Sentimentele ingropate de vii nu pier niciodata..."