Cum naiba e posibil sa mai tanjesc dupa tine , dupa noi?
Cum poate mintea asta bolnava sa te mai doreasca cand stie ca nu e deloc bine?
Cum pot sa ma mai gandesc eu la tine ca la ceva atat de special?
Esti o mizerie , un om ce nu si-a gasit lumea pe pamantul asta , un om ce distruge si raneste tot ce-i iese in care . Ochii aia ...pe care i-am blestemat de atatea ori si buzele alea pline de venin...
Te urasc cu toata putea si convingerea pentru ca s-a ales praful de omul care am fost. Am ramas cu umerii goi in viscol si mi-a putrezit carnea asteptand un semn. Un semn sau un gest care sa-mi ofere o zi in plus de trait . M-am ghidat mereu dupa sablonul tau , am stricat relatii cu persoane care ar fi dat orice sa ma tina macar pentru 5 minute de mana.
Si toate astea pentru un copil ratacit intr-un labirint mult prea intortochiat . Noptile albe le-am pus intr-un colet si o sa-ti apara la usa cand o sa-ti fie lumea mai draga . Lacrimile si singuratatea nu te vor lasa sa mai traiesti . Uneori nu-mi place sa am dreptate dar rau meu , bucuria ta , fericirea mea , necazul tau !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu